(Re) inceput

Azi m-am trezit cu chef de blog, pentru a 7a oara in ultimii 3 ani. Uitasem complet ca am unul, dar acum ca stiu de el voi mai scrie din cand in cand. Niciodata nu mi-a placut ce am scris, decat la cateva luni de la postare. Asa se intampla si acum.

Zilele trecute am avut o discutie cu un X spunandu-i ca sunt dispusa sa renunt la orice fel de inhibitii si sa traiesc 2011 ca si cum ar fi ultimul an din viata mea. Prostii! Sunt atat de prinsa in rutina asta si mi-e atat de teama ca o sa o dau in bara, incat ma agat de obisnuit.

La multi ani 2011! ( ce ironie, iti doresti cat mai multi ani 2011, desi nici macar nu stii cum o sa decurga). Nu ar fi mai simplu sa spunem la multi ani 2010, sau la multi ani ca anul in care ne-am simtit cei mai fericiti?

Oboseală

În mintea mea....În mintea mea e vraişte ( nu că ar fi fost vreodată apele limpezi). Mă trece o senzaţie de fluturi...dar nu mi-o explic:). Sigur, Deni iar o să-mi reproşeze ştim noi ce, dar trecem peste.
N-am să zic că m-am îndrăgostit, fug ca o nebună când aud de chestia asta pentru că mie niciodată nu îmi iese...sunt stângace în vorbe şi în exteriorizat sentimente. I-aş spune, dar mi-e teamă că sunt DOAR vechile mele capricii de fetiţă obişnuită să primească toată atenţia, sau poate oboseala...dar dacă nu e aşa?
Între timp îmi muşc buzele, dau ture şi îmi imaginez cum aş omorâ toţi fluturii cu un cuţit de bucătărie.

Scuipând venin şi etc.

Pentru că e blogul meu şi îmi permit, sub deviza " pentru că vreau, pentru că pot şi pentru că am cu ce", următorul articol este dedicat unei persoane al cărui nume nu îl voi da,dar o să-l botezăm domnul: " Şe ţi-aş faşi ieu ţâie".
Dragul meu/nostru, noi " femeile de femei", îţi dedicăm această reclamă pentru că vrem să înţelegi că nu o să ne "sui pe pereţi" nici pe mine şi nici pe prietenele mele :)) pentru că pur şi simplu eşti disperat. Aşa că te rugăm să-ţi iei replicile de don Juan de Ferentari şi să te axezi pe menirea pe care "Bunul Dumnezeu a hărăzit-o pentru tine". AMIN

O ultimă încercare

De când am intrat în toată monotonia asta: muncă, facultate,casă, îmi dau seama pe zi ce trece că sunt o grămadă de lucruri pe care aş vrea să le fac şi am senzaţia că pierd timp preţios. M-am gândit să întocmesc o listă cu lucruri pe care aş vrea să le fac şi am să o modific treptat. Am să o numesc lista...hm.. încă nu m-am gândit la nume, dar cât de curând voi posta primele "aş vrea"-uri.
Până atunci am să-mi văd de ultimele două examene din sesiune şi de vacanţa pe care nu o să o am.

Papusa micutei rasfatate

Am o stare ciudata, ca in clasa 1 inainte de serbarea de sfarsit de an. Toata nebunia asta cu reprezentatia de vinerea viitoare imi seamana cu serbarile pe care le faceam cand eram mici. Suntem toti entuziasmati si dornici sa facem impresie buna, nu stiu daca ramane valabila chestia cu parintii/ bunicii dar clar in fata prietenilor.
Nu e mare lucru....nu ma astept sa impresionez pe nimeni cu 3 piruete si o priza, dar sunt mandra de mine pentru ca am reusit ce mi-am propus: nu am fost superficiala si mi-am dat silinta ca totul sa iasa bine.
Cat despre starea mea generala... ma port ca un copil rasfatat caruia desi i se pun toate papusile la picioare, el vrea doar o anume papusa. Nu e o chestie noua...niciodata nu m-am multumit cu putin :) asa s-a intamplat cu Nana. Era cea mai urata papusa din istorie, spalacita, ciufulita, facuta din carpe si nici macar nu era fata...dar eu mi-am dorit-o mai mult ca orice, am tanjit la vitrina aia saptamani si am iubit-o mai mult decat pe orice...Nu-mi pasa ce credea lumea, era a mea si o iubeam. Diferenta dintre Nana si ce simt eu acum e ca ei nu i-am impus sa ma iubeasca...

Cand mintea o ia razna si iti vine sa fugi

Si uite cum am ajuns sa scriu despre mine la persoana a3a.... nu stiu de ce o fac...si nici nu astept explicatii psihologice :) ( aviz amatorilor). Se pare ca n-am rezistat mai mult de doua luni fara sa scriu...ce o sa scriu? nu stiu...o sa las lucrurile de la sine, am sa ma las purtata de val.