Papusa micutei rasfatate

Am o stare ciudata, ca in clasa 1 inainte de serbarea de sfarsit de an. Toata nebunia asta cu reprezentatia de vinerea viitoare imi seamana cu serbarile pe care le faceam cand eram mici. Suntem toti entuziasmati si dornici sa facem impresie buna, nu stiu daca ramane valabila chestia cu parintii/ bunicii dar clar in fata prietenilor.
Nu e mare lucru....nu ma astept sa impresionez pe nimeni cu 3 piruete si o priza, dar sunt mandra de mine pentru ca am reusit ce mi-am propus: nu am fost superficiala si mi-am dat silinta ca totul sa iasa bine.
Cat despre starea mea generala... ma port ca un copil rasfatat caruia desi i se pun toate papusile la picioare, el vrea doar o anume papusa. Nu e o chestie noua...niciodata nu m-am multumit cu putin :) asa s-a intamplat cu Nana. Era cea mai urata papusa din istorie, spalacita, ciufulita, facuta din carpe si nici macar nu era fata...dar eu mi-am dorit-o mai mult ca orice, am tanjit la vitrina aia saptamani si am iubit-o mai mult decat pe orice...Nu-mi pasa ce credea lumea, era a mea si o iubeam. Diferenta dintre Nana si ce simt eu acum e ca ei nu i-am impus sa ma iubeasca...

Cand mintea o ia razna si iti vine sa fugi

Si uite cum am ajuns sa scriu despre mine la persoana a3a.... nu stiu de ce o fac...si nici nu astept explicatii psihologice :) ( aviz amatorilor). Se pare ca n-am rezistat mai mult de doua luni fara sa scriu...ce o sa scriu? nu stiu...o sa las lucrurile de la sine, am sa ma las purtata de val.